25.01.2009

Am atat de multe angoase si de dureri refulate,incat simt ca innebunesc.Si mi-e teama.Mi-e frica sa nu fiu descoperita asa cum sunt eu de fapt.Dar cum sunt eu de fapt?Nu ma prea cunosc.
M-am ascuns atat de mult,mi-e atat de frig si sunt atat de limitata.As vrea sa pot fugi,sa nu-mi pese de ceilalti,dar,sunt slaba.Si ceva ma trage la locul meu de "fata cuminte".
Sunt multe lucruri care ma mistuie.Si asta pentru ca nu sunt perfecta si nici nu vreau sa fiu.Nu imi mai cereti asta.Nu ma mai acuzati pentru ceea ce sunt,pentru ceea ce nu sunt!Va implor!Mi-e mi-e dor de copilarie.De copilaria aia de prin clasa I cand nu ma stresam atat de mult cu scoala si cu toate celelalte....
Dar nu ma pot intoarce la ea,iar copilaria mea nu s-a stins intre "peretii varuiti" ai mansardei mele.Eu nu am o mansarda.Nu am o camera a mea careia sa-i destainui durerea ce ma invaluie.Copilaria mea a fost aruncata la un cos de gunoi,in graba mea spre un loc sau altul.Si urmarile pierderii ei le simt acum,cu o intensitate nemaipomenita.
Pierd,pierd vise,sperante,idealuri,persoane.Mi-e frica de momentul in care voi ramane cu adevarat singura.Eu nu vreau prieteni!Nu pot sa am prieteni!sunt prea egoista!Dar si singuratea ma distruge.Nu stiu,sunt un oximoron.Dar asta sunt eu.
Nu mai pot scrie ceea ce simt pe celalalt blog,simt ca prea mi-a fost patruns in intimitate.Acolo totul e destul de fals si "inflorit".Aici,aici sper ca voi putea sa arunc toata mizeria din mine.Si nu vreau ca nimeni sa-mi citeasca gandurile.Ca nu le pasa!Ca nu e problema lor si nu trebuie sa le pese!Sa ma lase naibii!Dar ei nu vor.Se tin ca raiele de mine dar,nu le pasa de mine!Vor doar sa-mi suga viata pe care nu o am,dar ei cred ca posed prea multa.Sa creada ce vor.Eu stiu ce am.
Ma doare si faptul ca nu mai pot scrie la ceea ce scriam odata.Ca nu mai sunt fermecata de personajul meu iubit.Pentru ca nu mai am resurse.Nu mai am iubire.Nici de oferit,nici de primit.
Ce m-ar salva acum?Nu stiu.Am nevoie de intimitate.Fizica si psihica.De un coltisor in care sa pot plange,sa pot citi la ceas tarziu in noapte,sa pot sa privesc in gol fara sa-mi fie teama ca voi intalni privirea unuia dintre ei...
Ma doare sa spun asta,ma simt vinovata sa pretind asta dar,merit.Stiu ca merit si tocmai asta ma face sa-mi fie povara mai grea.Nu sunt perfecta.Nu voi fi niciodata.Pentru ca daca ajung la perfectiune mor.Oricum mor,dar nu asa.Nu vreau.
Poate ca lucrurile ar fi altfel.Ar fi mai bine daca as fi lasata in pace.Si trebuie sa rabufnesc odata si odata.Insa,mi-e imposibil sa-mi tin lacrimile in frau odata ce incep sa-mi scuip durerea.Trebuie sa o fac.Trebuie sa-mi tin discursul morbid,trist si dureros pana la capat,sufletul meu trebuie sa se faca auzit.Nu stiu cand.Cred ca curand.E....e prea multa presiune,prea multa alergatura,e prea mult pentru mine si m-am saturat.
Si frigul asta imi sta in cale.Imi ingheata sentimentele:de frica si de nebunie.Nu le simt si sunt iar goala.Cum eram asta vara...Oare cum eram asta vara?Vara trecuta in vant?Nu imi pasa de mine..Imi pasa de el...Acum,acum nu imi mai pasa de nimeni.Stii,eu nu am inteles niciodata lumea cu adevarat.Si ma enerveaza falsitatea si ignoranta,dar de unde stiu EU,ca EU nu sunt tot asa?Nu am de unde sti.Trebuie sa-mi ucid iar sufletul?Dar,eu visez la aceeasi vara.LA o noua aventura,la caldura si la iubire,la libertate,la o prajitura,la un suc,la un moment sublim de meditatie.Oare voi mai ajunge sa capat ceea ce visez?Tare ma indoiesc...Am o vaga impresie,ca nu voi iesi din iarna.Nu,nu,nu spun ca voi muri.Dar,spun ca s-ar putea sa inghet langa Craiasa Zapezii.Sufletul meu e inghetat inca de pe cand era atat de cald.acum ce mai poate face el saracul?A fost condamnat sa-mi apartina mie:o nenorocita.Si eu il chinui,il storc de tot ce are.Si el nu sangereaza caci e incapatanat si nu ma suporta,nu ne suportam.